Grija pentru ziua de mâine, pentru anul care vine…

Într-o căsuța mică și sărăcăcioasă, undeva în județul Bihor, șase copii abia au așteptat să vină Crăciunul. Au observat ei că e acea perioadă din an în care oamenii își aduc aminte de ei și parcă le e puțin mai bine… Mai primesc un pachet cu alimente, mai primesc ceva de îmbrăcat, câțiva bănuți și mai uită pentru câteva zile de lipsurile de peste an. Așa a fost și de Crăciunul acesta, chiar dacă părinții nu au fost siguri că se vor descurca cu lemnele și cu ceea ce vor pune pe masă…

Pentru că de Crăciun a fost un pic mai bine ca de obicei, au mai uitat de condițiile grele în care locuiesc, toți cei 8 membri ai familiei fiind nevoiți să împartă o singură cameră. Sunt mulțumiți că măcar au curent electric, apă potabilă și o sobă care dă căldură suficientă când au ce băga pe foc…

Copiii, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, s-au obișnuit cu greutățile și nu mai au demult pretenții. Toți merg la grădiniță și la școală. De fapt, mama lor ne-a povestit cu oarecare satisfacție că sunt nelipsiți de la școală, chiar dacă uneori mai trebuie să împrumute hăinuțe unii de la alții și că cei mai mari îngrijesc de cei mai mici, luând parcă o parte din grija lor.

48364886_285030622152263_6156393606551699456_n

„O casă plină de copii e cea mai mare bogăție a unei familii… !”

Sunt cuvintele acestei mame… Și adevărul este că în casa lor nu găsești altă bogăție. Le-ar fi plăcut să poată face mai mult pentru copiii lor, dar problemele de sănătate i-au împiedicat să muncească și să le facă un trai mai bun. Mama își mai găsește uneori de lucru, dar nimic stabil. Tatăl suferă de diabet, dar și de alte complicații asociate diabetului, inclusiv probleme oftalmologice grave.

48382863_602716273510574_2963048807379501056_n

Documentele medicale stufoase explică situația lui, reieșind că a trecut chiar și printr-un infarct. Medicii și comisia socială recomandă încadrarea lui într-un grad de handicap corespunzător astfel încât să poată beneficia de prevederile Legii. Nr 488/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Între timp însă singurele surse de venit ale familiei B. sunt alocațiile copiilor, care totalizează 504 RON/lună.

După ce am aflat câte ceva despre cum arată viața în familia B., am întrebat-o pe această mamă cu ce o putem ajuta… Mi-a răspuns cu o voce destul de stinsă:

„În fiecare iarnă cel mai greu ne descurcăm cu ghetuțele și gecile groase pentru copii, cu banii pentru lemne să facem căldură în casă și cu mâncarea…    Cu mâncarea o ducem așa de pe o zi pe alta, nu știm ce va fi mâine. Nu avem ce face. Ne rugăm Domnului și El ne mai trimite ajutor, altfel ne-ar fi mult mai greu…”

Oamenii ca ea nu îndrăznesc să ceară mai mult, să spere la un ajutor mai mare… Poate pentru că au fost respinși de atâtea ori, poate pentru că li s-a reproșat că cer prea mult… Poate pentru că le e teamă să nu fie judecați încă o dată, înainte de a fi fost înțeleși vreodată… Poate pentru că ei știu că ajutorul lor vine de la Domnul, mai mult decât a venit de la oameni… Dar ce frumos e când unii oameni, cei care le cunosc situația, se apleacă spre ei și le întind o mână de ajutor! Ce bine e să îți mai poarte cineva povara,  măcar când e vreo sărbătoare… Au simțit purtarea de grijă din partea lui Dumnezeu și a oamenilor plăcuți Lui în aceste zile de sărbătoare!

… Numai că frumoasele zile de sărbătoare vin și trec, iar în casa familiei B. a revenit la loc de cinste grija pentru ziua de mâine, pentru anul care vine.

Știm că te pregătești pentru trecerea în noul an, dar dacă tot ai pășit cu noi în povestea din căsuța acestor 8 suflete, care trăiesc de pe o zi pe alta… ce-ar fi să le dăruiești o zi, o săptămână, o lună din noul an cu mai puține motive de îngrijorare? Haide, prinde firul poveștii și acceptă provocarea!

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

Advertisements

„Vă rog să ne ajutați… ”

A fost o dată ca nicio… Nu, nu, de fapt nu așa începe povestea aceasta… Într-o căsuță, undeva la sat, în județul Vrancea, un tată și o mamă, se frământă și se tot gândesc cum o să fie de Crăciunul acesta pentru cei 6 copii ai lor? Iarna și-a cam intrat în drepturi anul acesta, iar lemnele de foc s-au terminat. Le-au  mai rămas câteva brichete din rumeguș, dar nici acestea nu le vor ajunge pentru multă vreme…

Poate vă întrebați cum am dat noi peste povestea lor. Ei bine, nu noi am dat peste ea, ci ea ne-a ieșit în cale. Noi doar am prins firul și acum îl ducem mai departe sau mai bine zis… mai aproape de tine, cititorule.

„Vă rog… ” așa încep majoritatea cererilor, mesajelor sau scrisorilor pe care le primim. Mesajul din partea Elenei M. nu face excepție:

„Vă rog din tot sufletul să ne ajutați! Acum cel mai urgent ar fi să cumpărăm ceva lemne pentru foc… și am și o programare la cardiologie… Suntem într-o situație foarte dificilă…”

Citindu-l, parcă poți să atingi durerea de dincolo de sensul firesc al cuvintelor.. care par că nici nu au forța necesară să exprime tot ce se ascunde în sufletul acestei mame. Inevitabil, încercăm să reconstituim traseul poveștii până la noi.

Vezi, undeva, pe o margine de pat, doi părinți stând pe gânduri. Tatăl își ține capul între palme, mama are mâinile împreunate, ca pentru o rugăciune tăcută… numai de inima ei știută. Nu, nu își fac planuri pentru Crăciun, liste de cumpărături pentru masa cu toată familia sau pentru cadourile la care cei 6 copii râvnesc…  Ursulețul de pluș, cu ochi mari și rotunzi; jocul care a apărut de curând sau perechea aceea de ghete pe care a văzut-o la colegul de bancă, bomboanele de pom învelite în ciocolată fină… Da, mai de mult aveau așteptări, ca orice copil, dar de la o vreme încoace s-au obișnuit. Copiii familiei M., știu că o să treacă și acest Crăciun, ca și altele, fără să primească daruri…

Nici măcar nu mai sunt dezamăgiți. Vor fi mulțumiți să aibă căldură în sobe și ceva de mâncare, orice. Numai să le aibă și pe acestea. Au înțeles ceea ce au tot auzit repetându-li-se: „Nu mai visați cu ochii deschiși, că nu putem acum, nu avem bani pentru asta. Poate de Paște, dacă vom avea cu ce…”

Trăiesc cu un ajutor de șomaj de 470 Ron/lună și alocațiile copiilor. De unde să aibă bani și pentru cadouri… În casă e o liniște apăsătoare. Tatăl se ridică și pune pe foc… Mama se ridică și ea, merge în cealaltă cameră să dea un telefon, un ultim strigăt de ajutor…

„Da, ați sunat la Misiunea Speranța, cu ce vă putem fi de folos?” – i se răspunde.

Și ca un râu de lacrimi și de durere, care se dezgheață după mult timp, povestea ei se revarsă spre noi… căutând un capăt, o speranță, o mângâiere, o rază de soare în plină iarnă sufletească… Au avut un an mai greu ca alții. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 5 băieți și 2 fete. Pe cea mare, în vârstă de 19 ani, au pierdut-o, anul acesta. S-a stins în urma unor probleme grave de sănătate cu care s-a născut. I-a îndurerat peste măsură, dar nu au încotro și trebuie să-și ducă traiul necăjit mai departe, să îi poată crește pe ceilalți. Ca și când nu ar fi fost de-ajuns, băiatul cel mare, de 21 ani, a plecat de acasă, în Anglia, să încerce să fie un sprijin pentru frații mai mici… Au sperat la puțin sprijin din partea lui, doar că nici lui nu i-a mers mai bine acolo, așa că se va întoarce acasă de Crăciun, tot așa cum a plecat.

Cu jumătate de gură,  parcă simțindu-se stânjenită ca a trebuit să ne ceară ajutorul, Elena M. adaugă:

„Știu că e greu la toată lumea, dar dacă puteți face ceva pentru noi am fi tare recunoscători că numai Dumnezeu știe durerea din inima noastră…!”

Într-adevăr, Dumnezeu știe ce se întâmplă în viața fiecăruia! El e un sprijin care nu lipsește niciodată în nevoi! Și, acum, după ce i-am ascultat Elenei povestea, știm și noi durerea din viața lor! Și acum, o știi și tu, cititorule!

La puțin timp, după ce am vorbit cu Elena M., am revenit și i-am adus un strop de speranță!

I-am spus doar că pentru Crăciun ne vom asigura că în căsuța lor va fi căldură și pe masa lor va fi binecuvântare! Astfel, nimic nu le va putea știrbi din bucuria sărbătorii Nașterii Domnului!

Cuvintele de durere, care au adus povestea la noi, s-au transformat, ca prin miracol, în cuvinte de mulțumire și recunoștință! Nu puteam vedea chipul acestei mame, dar zâmbetul ei… ajungea până la noi!

Povestea acestui zâmbet și a bucuriei din casa familiei M. poate continua și după ce va trece Crăciunul. Iarna va fi la fel de rece și după Crăciun…  Poate că e timpul să prinzi și tu firul poveștii și să-l duci mai departe!

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

Copilărie… fără zâmbete

Am pornit spre birou, gata să încep o nouă zi de muncă. Gândul însă mă poartă departe, acasă, la ai mei… Mai sunt doar câteva zile până îi voi revedea și ne vom bucura împreună de așteptata sărbătoare a Nașterii Domnului!

Drumul până la birou mi se pare mult mai scurt zilele acestea. Și timpul pare că trece mult mai repede… Pornesc calculatorul, în timp ce îmi creionez în minte planul de lucru. Printre primele activități ale zilei se află verificarea notificărilor de pe rețelele de socializare, a corespondenței electronice și a cutiei poștale. Intru dintr-un mesaj în altul, răspund și trec mai departe. Nimic deosebit, până când dau peste un mesaj care începea cam așa:

„Am o fetiță în vârstă de 7 ani, pe care o cresc singură, dar fetița mea este destul de bolnavă din naștere și ne descurăm foarte greu…”  

Cuvintele acestea au răsunat în mintea mea ca un strigăt mut de ajutor. Vrând să aflu toată povestea, am răspuns și am cerut un  număr de telefon. Avem deja zeci de întrebări în minte și eram nerăbdătoare să aflu cât mai multe.  Sun… De la capătul celălalt al firului, îmi răspunde o voce caldă. Pun o întrebare, apoi încă una.. și așa între o întrebare și cealaltă se țese o poveste de viață dureroasă în care personajele principale sunt o mamă (M.N.)  și fetița ei (M.D.).

De la început mă lovesc de indiferența unui tată care a preferat să plece și să își abandoneze copilul încă nenăscut, imediat după ce a aflat că se va naște cu probleme grave de sănătate. Un tată care nu și-a dorit un copil „altfel”.

Povestea continuă…

mama si fetita blog

„Deși medicii mi-au spus că se va naște cu probleme, abia după ce am născut-o am înțeles că țin în brațe un copilaș bolnav diagnosticat cu tumoare pe creier și metapareză spastică la piciorușul stâng… ”

 

fetita bolnava blog

În timp ce îmi povestește, femeia nu-și poate abține lacrimile și oftatul. Îmi spune că așa a fost soarta ei și a copilei, că singurul care i-a mai rămas alături e doar bunul Dumnezeu.

Întrebările mele mă duc tot mai adânc pe firul poveștii… În cei 7 ani de viață ai micuței M.D., a avut de îndurat mai multe intervenții chirurgicale în urma cărora a rămas doar suferință, nu și vindecare.

Nici una nu a avut succes. Recomandările medicilor o trimiteau pe M.N. cu copila în străinătate, în Germania, unde tehnica medicală e mai avansată și șansele ca vreuna dintre intervenții să reușească ar fi mai multe.

„M-aș duce cu ea oriunde, să văd orice îmbunătățire, oricât de mică… dar din păcate costurile sunt mult prea mari și eu nu am nici o posibilitate. ”

O întreb dacă muncește undeva și ce venit lunar are… Nu poate avea un loc de muncă stabil, pentru că e nevoită să stea tot timpul cu fetița.  Având nevoi speciale de îngrijire, nu o poate lăsa singura și nesupravegheată. A încercat și să se angajeze, dar trebuia să o ia și pe fetiță cu ea… A fost dificil pentru amândouă, așa că nu au rezistat mult. Pare incredibil, dar singurul lor venit este alocația copilei de 84 RON/lună.

„Aș munci. Mă mai duc ocazional la curățenie, dar nu pot să-mi las fetița singură… Aș accepta orice loc de muncă, la curățenie, la pază, numai să mi se permită să o iau pe copilă cu mine…”

Anticipând parcă următoarea întrebare, M.N. îmi spune că nu știe cum s-ar fi descurcat dacă nu erau vecinii și câțiva oameni de bine, care auzind de problema lor, le-au mai întins când și când o mână de ajutor.

Poate vă veți întreba, ca și mine, dacă M.N. nu are o rudă cu care să o lase pe cea mică, ca să poată munci undeva și să câștige câțiva bănuți pentru a se întreține… Vreo bunică sau o mătușă?

„Nu avem pe nimeni. Singura rudă este mama mea, dar nu pot păstra legătura cu ea, deoarece e recăsătorită și soțul ei nu îi permite să mă vadă…”

Mai am multe întrebări… dar parcă nu mai am nici glas să i le pun. O fac totuși. Aflu că cele două locuiesc cu chirie și în condiții greu de imaginat…

locuinta blog

Locul e plin de igrasie, iar singura sursă de căldură pe timp de iarnă este o aerotermă Este vorba de o locuință socială cu o singură cameră și baie,  dar fără bucătărie. Baia nu este amenajată corespunzător, având doar o chiuvetă și vasul de toaletă. Cel mai greu este cu igiena, pentru că nu au posibilitatea să facă duș.

fetita blog

„Așa cum e, și oricât de greu mi-ar fi, e copila mea, și nu aș renunța la ea pentru nimic în lume…!”

… Ascult vocea de la capătul celălalt și simt cum lacrimile-mi cad cu zgomot pe agenda în care tocmai i-am scris povestea.

Fără sprijin, fără venituri, fără familie, fără speranță… Nu poți citi o poveste ca a lor fără să te întrebi: Oare ce s-o fi întâmplat cu oamenii din noi…?

Prinde firul poveștii… Mai sunt atât de multe pagini de scris!

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

De Crăciun sărăcia se simte întotdeauna mai puternic…

Ca într-o carte cu multe și diverse personaje, în trecerea noastră prin viață întâlnim oameni… Pe măsură ce ne apropiem să-i cunoaștem, ajungem să le descoperim povestea. Fiecare om, altă poveste…

Suntem însă tot mai selectivi cu oamenii de care ne apropiem. Da, trebuie să recunoaștem. Nu ne place să fim în preajma oricui. Timpul nostru este prețios. Nu ni-l putem pierde cu oricine. Imaginea noastră contează, nu vrem să ne afișăm cu oameni care par a nu avea nici o valoare în ochii celorlați…

Tuturor ne plac poveștile de succes. Oriunde și oricând, le urmărim cu interes pentru că ne inspiră, ne motivează să fim și noi ca oamenii de succes din spatele lor. Nu e de mirare deci că ne înconjurăm cu oameni importanți, care au reușit în viață, în carieră, care și-au făcut un nume… Ne simțim bine lângă astfel de oameni, pentru că atunci când suntem în preajma lor parcă împrumutăm puțin din succesul lor… E ca atunci când citim o poveste și, intrând în pielea personajelor, am trăi-o ca și când ar fi a noastră. Ce facem însă atunci când întâlnim oameni ale căror povești de viață nu au nici măcar o umbră din această strălucire?

De Crăciun sărăcia se simte întotdeauna mai puternic, pentru că și bogăția strălucește mai tare!

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

 

Notificare de Crăciun

 

Crăciunul e chiar aici! Pe străzi, în biserici și în case luminițele multicolore, decorațiunile cu îngerași și clopoței, brăduții împodobiți și colindele care răsună în târgurile de Crăciun ne aduc parcă sărbătoarea și mai aproape, îmbiindu-ne să ne pregătim și noi pentru marele eveniment! Numărăm deja zilele și orele până vom sărbători Nașterea Domnului!

Cu inimile pline de bucurie, gândul ne zboară la zilele libere în care ne vom aminti de ieslea în care s-a născut Mântuitorul, ne vom odihni lângă șemineu, sorbind din ceaiul aromat și savurând cozonacul proaspăt scos din cuptor… Până atunci alergăm dint-o parte în alta, facem ultimele cumpărături pentru masa de sărbătoare și cadourile strălucitoare pe care abia așteptăm să le dăruim celor dragi. Mulțumirea și bucuria specifice acestei perioade ne inundă deja sufletul și așteptăm cu nerăbdare să cântăm Domnului împreună cu colindătorii care ne vor trece pragul!

Sărbătoarea care se apropie ne descoperă și o altă latură… Una mai puțin festivă, mai tristă și lipsită de orice strălucire. Și cum ar putea fi altfel când sunt inimi închise în care Pruncul Isus nu s-a născut, inimi în care pacea lui Dumnezeu n-a coborât și în care n-a tresăltat bucuria îngerilor, a păstorilor și a magilor. La astfel de inimi trebuie să ajungă colindul nostru! Pentru astfel de inimi trebuie să ne rugăm!

Și, da, mai este o latură pe care ne-o descoperă sărbătoarea Crăciunului. Cea în care  lipsurile celor nevoiași strălucesc parcă mai tare ca oricând… Cu cât sunt mai împododite casele noastre, cu cât sunt mai bogate mesele noastre, cu cât e mai intens freamătul pregătirilor, cu atât mai lucie pare sărăcia celor care în aceste zile speră să nu îi uităm…  Trăiește Crăciunul Altfel – este acea notificare, sâcâitoare poate, care ne întrerupe din ritmul vesel al acestor zile, amintindu-ne de familia săracă și cu mulți copii, de mama care-și crește singură copila bolnavă, de femeia cu patru copii părăsită de soț, de sărmanii bătrâni care nu mai au pe nimeni, de femeia imobilizată în cărucior și de mulți alții. Și acum dacă tot te-ai întrerupt… ce-ar fi ca din drumul tău să te abați pe la noi? Îți vom citi una dintre poveștile de Crăciun pentru care încă nu s-a găsit  finalul fericit… Cine știe, poate chiar tu vei fi cel sau cea care ne va ajuta să îl găsim!

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

 

 

 

📽 Interviu cu familia Moraru

Familia Moraru își duce existența într-un orășel de pe Valea Jiului, Aninoasa. Formată din 11 persoane, părinții şi 9 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 16 ani, familia Moraru locuiește într-un apartament cu o cameră. V-am prezentat cazul lor în cadrul campaniei #TrăieșteCrăciunulAltfel și acum vă invităm să le cunoașteți mai bine povestea… Cum se descurcă o familie așa de numeroasă într-un spațiu atât de mic? Cum fac faţă zilelor în care nu au nici bani, dar nici ce pune pe masă? Cum a fost viaţa lor până acum? Care le sunt bucuriile, necazurile? Ce speranţe au pentru mâine? Ce le dă putere să meargă înainte? Aflăm, rând pe rând, răspuns la toate aceste întrebări, dar și la altele în interviul de mai jos:

 

Crăciunul a trecut, dar în povestea familiei Moraru, prezentată în cadrul campaniei #trăieștecrăciunulaltfel, mai este loc și pentru alte personaje. Privește, simte și ajută familia Moraru! Împreună le putem schimba povestea!

📽 Interviu cu Simona Ferariu

Simona Ferariu este o persoană încadrată în gradul 1 de invalidate, fiind diagnosticată cu osteogeneză imperfectă, cunoscută în termeni populari ca boala oaselor de sticlă. Fiind o boală genetică, în formă severă, nu are tratament curativ ci doar unul prin care se tratează simptomele, pentru a le ameliora și a limita progresia bolii. Vă invităm să urmăriți un interviu acordat pentru campania cu suflet pentru oamenii de lângă noi #TrăieșteCrăciunulAltfel