📽 Interviu cu Simona Ferariu

Simona Ferariu este o persoană încadrată în gradul 1 de invalidate, fiind diagnosticată cu osteogeneză imperfectă, cunoscută în termeni populari ca boala oaselor de sticlă. Fiind o boală genetică, în formă severă, nu are tratament curativ ci doar unul prin care se tratează simptomele, pentru a le ameliora și a limita progresia bolii. Vă invităm să urmăriți un interviu acordat pentru campania cu suflet pentru oamenii de lângă noi #TrăieșteCrăciunulAltfel

 

Advertisements

Într-o zi… voi fi şi eu fericită

Ne-am desprins de munca de la birou și am plecat spre Hunedoara. În cele câteva ore petrecute pe drum, ne-am tot gândit la cum va fi întâlnirea cu Simona Ferariu, pe care până acum o cunoșteam doar din cererile de ajutorare sosite pe adresa Misiunii Speranța și din cele câteva convorbiri telefonice. Diagnosticată cu osteogeneză imperfectă, cunoscută în termeni populari ca boala oaselor fragile sau a oaselor de sticlă, Simona este o persoană cu handicap încadrată în gradul 1 de invalidate. Fiind o boală genetică, în formă severă, nu are tratament curativ ci doar unul prin care se tratează simptomele, pentru a le ameliora și a limita progresia bolii, precum și apariția complicațiilor.

Iată-ne ajunși în fața blocului. Un bloc cu aspect vechi, de pe strada Eroilor. Am luat cu noi microfonul, camerele video și plasa cu alimentele și fructele proaspete cumpărate pentru ea. Am intrat cu sfială, simțindu-ne parcă puțin vinovați de privilegiul de a nu fi fost în situația Simonei. Eram nerăbdători să vorbim cu ea față în față și să îi aflăm povestea de viață. Ne-a fost clar de la început că nu trebuie să scriem noi povestea, pentru că ea a fost deja scrisă încă de la naștere pe paginile numeroaselor bilete de ieșire din spital, unde multiple diagnostice devin titlurile unor capitole dureroase care vorbesc despre suferința ei.

BeFunkyCollage14

Am găsit-o în căruciorul cu rotile, așteptându-ne în mijlocul camerei.  În fața noastră stătea o mână de om, la propriu. Senină, în pofida neputinței, a durerii și a greutăților, Simona ne-a întâmpinat zâmbitoare. Am început să stăm de vorbă cu ea, încercând să o provocăm să ne spună despre lucrurile bune care i s-au întâmplat și despre problemele cu care se confruntă.

Este dependentă de cei din jur, pentru că nu poate merge deloc și prin urmare nu are capacitatea de autoîngrijire. Nu se poate muta din cărucior în pat, nu își poate face baie, nu poate merge singură la cumpărături, nu îşi poate face de mâncare… Zilnic o doamnă plătită cu îndemnizație de însoțitor de către primărie, vine și stă cu Simona. Din păcate această doamnă a înaintat în vârstă și îi este din ce în ce mai dificil să o ridice, prin urmare Simona va fi nevoită să își caute o nouă însoțitoare. Știe deja că va fi o provocare să-și găsească o persoană care să facă pentru ea tot ceea ce ea nu poate singură: să o ducă la baie, să o spele, să o schimbe… A avut și în trecut experiențe cu persoane care nu au rezistat în fața neputinței boli, renunțând după câteva zile.

Ajutorul de handicap, de doar 340 de lei, nu e suficient pentru a-i acoperi cheltuielile cu utilitățile, medicamentele şi alte lucruri de care are nevoie. Din cauza condiției ei, Simona e nevoită să poarte scutece pentru adulți tot timpul și uneori nu are bani să și le cumpere. Pentru a se descurca puţin mai bine, ar avea nevoie lunar de 700 – 800 de lei. Sunt luni în care rămâne în urmă cu plata utilităților și îi este extrem de greu să ajungă la zi, fără datorii. Nu ne poate spune despre dificultăţile ei, fără să se uite şi la binecuvântări. Vorbește cu recunoștință şi cu drag de oamenii care o mai vizitează din când în când sau de cei care au ajutat-o să-și renoveze apartamentul primit de la primărie.  E atât de impresionată de cum arată acum apartamentul încât uneori nici nu îi vine să creadă că ea locuiește acolo. I se pare că se află în vizită la cineva.

O rampă pentru persoanele cu dizabilităţi i-ar fi de mare ajutor. Pentru Simona căruciorul cu rotile este, în mod paradoxal, atât prieten, cât și dușman. E povara ei necesară, pentru că fără el viața i-ar fi mult mai dificilă. Dacă dorește să iasă afară din bloc, nu se poate descurca fără ajutor. Este nevoită să aştepte în hol până trece vreun vecin dispus să o ajute. Apartamentul ei este situat la parter, însă are de coborât cele câteva trepte ale scării exterioare. Soluția s-a găsit, există deja un proiect făcut astfel încât, din cameră prin balcon, Simona să aibă acces în fața blocului. Rămâne totuși o problemă, cea a resurselor financiare necesare pentru a construi balconul și rampa propriu-zisă.

O întrebăm ce face într-o zi. Răspunsul vine repede: „Stau în pat.” Are zile în care se simte mai bine şi altele în care trebuie să cheme ambulanţa. Ajunge deseori la spital. Ne vorbeşte despre problemele de sănătate care o îngrijoreaz. Şi pentru că sănătatea e prioritară pentru Simona, cel mai mult îşi doreşte să găsească o clinică unde să i se facă investigaţii medicale complete.

Poate că boala i-a afectat creșterea oaselor, în timp apărând curburi și distorsionări, dar nu a reușit să-i deformeze sufletul. Oamenii ca Simona știu să identifice lucrurile bune care li se întâmplă și sunt pentru noi o lecție de viață, de credință, speranță, de curaj și chiar de recunoștință.

Nu am putut să ne plecăm înainte să o întrebăm cum a reuşit să răzbată până aici, până la 46 de ani, luptându-se cu boala?  Cum găseşte inima ei drumul spre mulţumire, spre speranţă, când în viaţa ei a fost şi este atât de multă suferinţă?

„Fără Dumnezeu poate nici nu aş mai fi fost în viaţă acum. Eu nu ştiu de ce sunt aşa, dar El ştie de ce. Eu cred că sunt mântuită şi că într-o zi voi fi şi eu fericită.”

Oameni ca ea au mare nevoie de oameni ca noi! Sau poate noi suntem cei care avem de fapt nevoie de poveşti de viaţă ca cea a Simonei, din care să desluşim înţelesuri nebănuite înainte şi care să ne ducă spre un CRĂCIUN TRĂIT ALTFEL.

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

Portret de familie

Aninoasa a fost cândva un oraşel bogat de pe Valea Jiului. De când s-au închis minele, lucrurile s-au schimbat dramatic pentru locuitorii zonei. Am pornit spre Aninoasa dorind să cunoaştem familia Moraru, o familie formată din 11 persoane, 2 adulţi şi 9 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 16 ani. Se întunecase deja aşa că am bâjbâit puţin până am nimerit adresa. În scara blocului am intrat tot aşa pe bâjbâite, pentru că nu era instalat nici un bec. Odată deschise lanternele ne-a apărut în faţă imaginea urâtă a pereţilor care păstrau urmele unei zugrăveli făcute cu mulţi ani în urmă… Cu lanternele în mână ne-am croit drum spre apartamentul familiei Moraru.

Pe coridor, în stânga şi-n dreapta uşii de la apartament, perechi de încălţăminte de toate mărimile străjuiesc intrarea. Nici nu apucăm să intrăm bine pe uşă, că şi începem să le descifrăm povestea… Cum se descurcă o familie așa de numeroasă? Câţi sunt, care şi pe unde dorm? Cum fac faţă zilelor în care nu au nici bani, dar nici ce pune pe masă? Cum a fost viaţa lor până acum? Care le sunt bucuriile, necazurile? Ce speranţe au pentru mâine? Ce le dă putere să meargă înainte? Aflăm, rând pe rând, răspuns la toate aceste întrebări, dar şi la altele.

IMG_3937

Aflăm repede că Valentin Moraru (45) este angajat, având salariu minim pe economie. Cealaltă sursă de venit constă în alocaţiile copiilor. Pare greu de crezut că o familie aşa de mare poate să locuiască într-un spaţiu atât de mic, un apartament cu cameră şi o bucătărie. Şi totuşi familia Moraru reuşeşte cumva să se descurce. În cameră găsim un colţar imens, două saltele, un pat de o persoană şi câteva dulapuri ticsite cu haine. În bucătărie vedem un dulap de bucătărie, frigiderul, încă un pat de o persoană, o masă cu colţar şi două scaune. O singură sobă, construită între cameră şi bucătărie, încălzeşte tot spaţiul. Deasupra sobei pe câteva frânghiuţe, rufele stau atârnate la uscat. Lângă sobă, jos, un sac cu lucruri vechi, cu pantofi desperecheaţi sau rupţi, înlocuieşte lemnele de foc. Ca să treacă de iarnă, le-ar trebui numai pentru lemne 1000 lei. Nu au de unde, aşă că preferă să cumpere cu un leu sau doi, ce rămâne de la magazinul second-hand din apropiere. Două oale aflate pe plită ne dau de înţeles că soba nu e folosită doar pentru încălzire, ci şi pentru gătit. Nu şi-au mai încărcat butelia de două luni. Nu le-au ajuns banii.

Unde era cândva holul apartamentului, vedem chiuveta de bucătărie, aragazul de gătit, două corpuri de mobilier şi o maşină mică de spălat. Ni se spune că acolo era o uşă care dădea spre cameră, dar, fiindcă ei sunt mulţi, au închis şi au mutat o parte din bucătărie în hol. Tot pentru că sunt mulţi au primit aprobare de la primărie să îşi facă şi o baie proprie, astfel încât să nu fie nevoiţi să meargă la baia comună de la etajul lor. Doruţa Moraru (36), mama celor 9 copii, ne arată cu mândrie cum soţul ei a făcut singur baia. El a făcut instalaţia, el a montat cada, boilerul… tot! Un sac plin cu rufe murdare ocupa un întreg colţ al băii… Ne spune că e greu când rămâne fără detergent, că se adună multe lucruri. Cele câteva vase din bucătărie sunt şi ele o mostră de sărăcie…  Ce bine că nu ne-am dus cu mâna goală! Doar ştiam unde mergem. Aşa că în drum am agăţat câteva pungi cu alimente de bază, baxuri cu făină, zahăr, orez, ulei, paste, pateuri, zacuscă, mazăre, un sac mare cu cartofi, lactate, cozonaci, dulciuri, fructe şi produse de igienă, atât de necesare: gel de duş, şampon, săpunuri, paste şi periuţe de dinţi, detergent de rufe şi produse de curăţat pentru bucătărie.

IMG_3914

În timp ce le scoteam pe masă, copilaşii nerăbdători dădeau târcoale, începând să scotocească cu privirea prin pungi după ceva bun. Văzând că nu încăpeau, Valentin Moraru, tatăl, a exclamat multumitor: „Ne-aţi îmbogăţit!” Sosisem, după cum aveau să ne spună, exact la momentul potrivit… A fost de-ajuns să deschidă frigiderul, a cărui imagine dezolantă ne-a lăsat fără replică. Câteva borcane pe trei sferturi goale, două castroane cu ciorbă de fasole  şi vreo două conserve de bulion erau tot ceea ce puteai găsi de mâncare în casă. Tot tatăl ne-a mărturisit că, dacă nu ne trimitea Dumnezeu la ei, probabil că ar fi mâncat iar pâine unsă cu bulion. Cele două zile până la salariu pot fi uneori foarte lungi pentru copiii familiei Moraru. De cele mai multe ori alimentele, şi-aşa puţine, sunt cumpărate de la magazin pe datorie. Când ia salariul, Valentin trebuie să achite ce a consumat, dacă vrea să i se permită să mai cumpere mâncare pe datorie. O întrebăm pe Doruţa, cum sunt zilele în care nu are ce să le dea de mâncare. Îşi lasă privirea în jos pentru o clipă. „E greu”, ne spune. Apoi îşi ridică ochii, ne zâmbeşte şi o auzim din nou: „Dar nu ne lasă Dumnezeu, că ne rugăm şi el ne trimite. Ca şi acum.”

IMG_3930

Înţelegem că noi eram, pentru ei, în acea după-amiază, un răspuns la rugăciune. Copiii  intervin în discuţie şi ne confirmă cum se roagă toţi şi cum Dumnezeu le răspunde, întotdeauna. Câteva exemple, cu „corbi” trimişi de Dumnezeu să le dea ajutor, confirmă credinţa lor. Cu câtva timp în urmă, impresionaţi de situaţia lor, nişte oameni de bine i-au ajutat să îşi cumpere un apartament mai mare, cu 4 camere. Încă nu s-au mutat acolo, pentru că familia care locuieşte în el nu s-a putut muta încă. Tocmai pentru că ştiu ce înseamnă greutăţile vieţii, pot să le înţeleagă când le văd şi ei la alţii. Din primăvară sau poate la vară vor reuşi să se mute, dar numai dacă vor putea renova şi utila spaţiul, care are nevoie de multe îmbunătăţiri.

IMG_3947

Din camera alăturată ajung la noi chicote de veselie, semn că cei mai mici dintre copii au pornit joaca. Mai rămânem la poveşti cu Doruţa şi Valentin, aşa aflăm că pentru ei copiii sunt cea mai mare binecuvântare, chiar dacă nu le uşor să îi crească. Îi întrebăm de nevoi, ne spun de câteva datorii, de lemne, de pături şi perne, de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii… Îi ascultăm şi ne luăm notiţe.  Ne notăm vărstele copiilor Magdalena (16), Beniamin (14), Sarah (13), Lidia (11), Emanuela (9), Natanael (7), Salomeea (6), Luca (4), Elisa (2), dar şi numerele pe care le poartă la încălţăminte.

Înainte de a ne lua rămas bun, stăm de vorbă cu Maria Magdalena, fiica cea mare a familiei Moraru. Acum este în clasa a XI-a la liceu. Îi place să înveţe şi speră că va trece cu bine de examenul de bacalaureat. Are multe dorinţe şi planuri pentru viitor. Vrea să plece să studieze în Timisoara. Face naveta în fiecare zi de la Aninoasa la Petroşani.  Fără să o întrebăm, ne spune că zilnic plăteşte 7 lei doar pentru transport. I se pare mult, semn că ştie de pe acum care e valoarea banilor.

IMG_3940

(…)O ultimă imagine se desfăşoară sub privirile noastre. Un pachet cu biscuiţi trece din mână în mână şi fiecare îşi ia câte un biscuite. În familia lor pare să nu există „al meu”, ci totul este al tuturor. Indiferent că au mai mult sau mai puţin, totul se împarte egal. Ce imagine frumoasă a credinţei şi a dragostei am găsit în acest cămin sărac şi totuşi atât de bogat! În contradicţie cu imaginea frigiderului gol, a locuinţei sărăcăcioasei, a sobei în care focul se aprinde cu haine vechi, a spaţiului neîncăpător, am găsit o familie care pulsează de mulţumire, de încredere şi de speranţă.

Te uimeşte cum doi oameni, care provin unul dintr-o casă de copii, celălalt dintr-o familie dezorganizată, au reuşit să contureze imaginea unui tablou de familie atât de frumos. Pe parcursul celor câteva ore petrecute împreună, am fost înconjuraţi cu multă dragoste şi căldură. Am simţit cum belşugul lor sufletesc dă pe dinafară în ciuda sărăciei în care trăiesc. Am plecat de acolo încurajaţi, văzând că sunt oameni lângă noi care cu adevărat îşi pun nădeajdea în Dumnezeu pentru ziua de mâine şi care se roagă cu credinţă pentru pâinea cea de toate zilele. La despărţire vor să ne mulţumească pentru vizită şi pentru daruri şi o fac printr-o rugăciune. Am mai fi stat cu ei, dar trebuia să ne întoarcem, să apucăm să le scriem povestea înainte de Crăciun. Aşa şi voi veţi putea TRĂI CRĂCIUNUL ALTFEL!

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

Ce facem cu mesajul ieslei?

Suntem atât de aproape și totuși atât de departe de ceea ce înseamnă sărbătoarea nașterii lui Isus. Avem un Rege care a dat totul. A schimbat o coroană de slava cu o coaroană de spini. A lăsat cerul pentru a se naşte într-o iesle. Am primit totul de la El, nu pentru o zi, nu pentru un timp de sărbătoare limitat, ci pentru eternitate.

Acum vine partea controversată… Ce facem noi de sărbători? Vedem dincolo de aparențe, dincolo de noi… Îl vedem pe EL? Îi vedem pe ei, pe oamenii de lângă noi? Înțelegem oare mesajul pe care Isus ni L-a transmis, când S-a născut în ieslea săracă? Mai știm noi care sunt darurile cu care Isus ne așteaptă, să venim să I ne închinăm? Sau am ajuns să credem că sărbătoarea stă doar în colindele care ne fac să deschidem ușile în ajunul Crăciunului…?

Sărbătorim cu casele pline și cheltuieli pe masură, dar ne-am îndepărtat de adevărata însemnătate a Crăciunului. Am devenit noi sărbatoriții, luând locul Sărbătoritului. Casa noastră a ocupat locul ieslei. Mesele noastre bogate au ocupat locul lipsurilor. Miresmele prăjiturilor au înlocuit mirosul din staulul cu animale. De sărbători sinele nostru inundă tot în jur, încât nu mai rămâne loc pentru alții. Fiul lui Dumnezeu a lăsat însă totul, venind în lumea noastră ca să se dea pe Sine pentru noi.

Este timpul să ne întoarcem la iesle, să redescoperim cele mai frumoase cadouri pe care le-am fi putut primi vreodată. De la iesle nu ne vom întoarce niciodată cu mâna goală, ci întotdeauna îmbogățiți. Pentru că acolo vom găsi speranță, bucurie, milă și dragoste pe care le vom putea dărui celor de lângă noi. Fiecare zi, și cu atât mai mult o zi de sărbătoare, trebuie să fie pentru noi un motiv în plus de a duce mesajul ieslei din Betleem spre alții.

E timpul să îi vedem cu ochii lui Dumnezeu pe săracii de lângă noi, pe cei fără casă, pe bătrânii fără lemne, pe copiii fără îmbrăcăminte și încălțăminte, familiile care nu au ce pune pe masă… sau pe femeia pe care o boală nemiloasă a țintuit-o într-un cărucior pentru toată viața…?

p246050223.jpg
📽 În curând, noi file de poveste la #trăieștecrăciunulaltfel 

E timpul potrivit să privim spre femeia al cărei soț a căzut bolnav și care nu se mai poate ocupa de gospodărie. E timpul să aprindem focul în sobele familiilor sărace din satele României. Să reparăm casele cu pereți de pământ, care stau să cadă… E timpul să arătăm că ne pasă de mama internată cu doi dintre copilași în spital, neștiind dacă cei rămași acasă au avut ce mânca sau dacă atunci când se va întoarce la ei nu-i va găsi pe întuneric, din cauză că nu şi-a plătit factura.

Așa cum Dumnezeu și-a întors privirea spre noi, așa și noi trebuie să ne întoarcem privirea de la strălucirea și festivismul acestor zile, spre sufletele oamenilor. Ne așteaptă un nou ajun, un alt Crăciun… O nouă posibilitate de a ne asemăna tot mai mult cu Hristos. Avem cel mai potrivit prilej de a ne desprinde de forfota acestor zile și a încerca să facem ceva diferit. Alăturaţi-vă campaniei cu suflet TRĂIEȘTE CRĂCIUNUL ALTFEL. Veţi avea prilejul să aduceţi bucurie în casele și familiile celor 10 familii sărace din nouă județe: Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Suceava, Iași, Vaslui, Gorj și Dâmbovița.

Este un privilegiu faptul că nu suntem în situațiile grele cu care alții întâmpină sărbătoarea. Putem fi mulțumitori, bucuroși și plini de speranță, în timp ce cântăm colinde împreună cu cei dragi. Împreună putem dărui din această bucurie, întinzându-ne mâinile spre cei ce au obosit în lupta cu greutăţile vieţii! Împreună putem aprinde acea scânteie, pe care doar în ochii unui copil fericit o putem găsi! Împreună putem împărţi speranţă în inima celor descurajaţi, semănând în inimile abătute credinţa în Isus, într-un mâine mai bun, mai bogat şi mai senin. Împreună ducem mesajul ieslei  spre oamenii de lângă noi, pentru că doar aşa putem TRĂI CRĂCIUNUL ALTFEL!

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

10 familii, o poveste cu final fericit de Crăciun…

Câteva zile și va fi aici, cu toată atmosfera specifică de sărbătoare. Sigur nu ne va ajunge timpul să facem tot ce ne-am propus. Și ar mai fi atâtea de făcut… Alergăm la muncă, la cumpărături, facem curățenie… Ne gândim la copilași, la părinți, la cei dragi și la prietenii pe care vrem să îi surprindem plăcut, înconjurându-i cu dragoste și daruri care mai de care mai frumoase… Pentru că e vremea colindelor, nu ratăm nici concertele din târgurile de Crăciun. Nu reușim să ajungem la toate și nici nu putem sta la tot programul, dar în trecere agățăm în suflet câteva versuri de colind… și le tot fredonăm până se ivește o altă preocupare mai importantă. Doar vine Crăciunul, nu? Nu trebuie să ne scape vreun detaliu care să ne strice sărbătoarea…

Oare le va plăcea oaspeților noștri cum ne-a ieșit bradul? Ar trebui, că doar l-am împodobit în culorile anului și… cu cele mai scumpe ornamente de pom.

Oare vor remarca cei din jur hainele noi cumpărate special pentru ziua de Crăciun? Ce gând o mai fi și ăsta, sigur că le vor remarca. Vom fi copleșiți de valul de complimente.

Dar blatul pentru prăjituri… va ieși bun și pufos? Trebuie să iasă, că vom folosi doar ingrediente proaspete și cuptorul cel nou coace așa de bine… Parcă simțim deja miresmele de nucă, măr și scorțișoară!

Și nu cumva să uităm de bucatele tradiționale, care, nu-i așa, nu pot lipsi de pe masa de Crăciun? Păi ce sărbătoare ar mai fi dacă ar lipsi platourile cu fripturile delicioase, cârnații bine rumeniți, garniturile diversificate…  Totul va fi perfect, nu trebuie să ne mai îngrijorăm atâta.

Vai, dar era să uităm de șervețelele cu impremuri de sezon, fața de masă, decorațiunile cu lumânări. Gânduri peste gânduri, planuri speciale și multă alergare… Că doar așa e de Crăciun la toată lumea, nu doar la noi.

Să fie oare la toată lumea așa? Sau pentru unii povestea de Crăciun e puțin diferită? Și gândul acesta, așezat lângă un semn de întrebare, pare că vrea să ne capteze toată atenția.

E un gând cu care nu prea suntem obișnuiți, care, culmea, își face apariția când ne e lumea mai dragă și se încăpățânează să rămână… E un gând care ne poartă spre ceilalți, cei pentru care Crăciunul nu înseamnă nimic din tot ceea ce ne preocupă pe noi. Nu însemană nici brad, nici cadouri, nici mâncarea de bază, darmite o masă festivă… Nu înseamnă haine noi, nu înseamnă podoabe strălucitoare înșirate prin casă. Nu înseamnă nici măcar bucuria unui colind. De ce? Pentru că atunci când ești uitat de semeni, înghețat și flămând, parcă îți lipsește dorința de sărbătoare și colindul, oricât de frumos ar fi el,  parcă se pierde undeva în depărtare.

Sunt oameni cărora le lipsește sclipirea care însuflețește privirea noastră din aceste zile. Sunt oameni care trăiesc în condiții grele, care își cumpără de mâncare pe datorie sau care fac focul în sobă cu haine și încălțiminte ruptă în loc de lemne… Sunt oameni bolnavi, uitați în casele lor. Sunt oameni care-și câștigă existența cum pot, lucrând pe unde apucă. Sunt părinți care nu au răspunsuri la întrebările copilăriei. Care întrebări? Cele pe care copiii lor nu le rostesc niciodată, pentru că știu deja răspunsul. Îl văd adesea în privirile descumpănite ale unei mame sau unui tată care, deși își iubesc copiii, nu le pot oferi uneori nici pâinea zilnică. Pentru astfel de copiii, darurile de Crăciun sunt doar o poveste. Sunt oameni mari și copii care tânjesc în tăcere după un strop din tot ce înseamnă pentru majoritatea bucuria sărbătorii.  Sunt oameni simpli, care își doresc să facă parte dintr-o poveste de Crăciun pentru care am putea scrie, împreună, un alt final, puțin mai fericit…

Vom spune, poate, cine mai are timp de scris povești acum. Și totuși, dacă ne-am gândi la esența sărbătorii, la ce înseamnă adevarata bucurie a Crăciunului, atunci ne-am face timp să Trăim Crăciunul Altfel! Atunci I-am face mai mult loc Sărbătoritului în inima noastră, am asculta colindul fără grabă și am duce mesajul iubirii de la ieslea Betleemului cât mai aproape de sufletele oamenilor. Anul acesta Trăiește Crăciunul Altfel, alături de cei care așteaptă o licărire de speranță. Aprinde acea licărire de speranță și sufletul tău va străluci mai frumos ca orice luminiță de Crăciun!

Te așteptăm pe la noi, să scriem împreună încă o  poveste de Crăciun!!!

TCA 2 IMG_3933
📽 În curând, noi file de poveste la #trăieștecrăciunulaltfel 

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!

 

Poveste de Crăciun

Se apropie.

Ne despart câteva zile de încă un Crăciun de poveste!

Probabil ți-ai stabilit deja programul. Știi exact cu cine îți vei petrece prima zi de Crăciun, a doua… Știi la cine vei merge la colindat, cui îi vei pune cadouri sub brad, cu ce ornamente îți vei împodobi casa și cu ce preparate gustoase îți vei îmbia musafirii… Încă un drum la mall pentru ultimele cumpărături şi poate să înceapă sărbătoarea!

Și dacă ți-am propune ca în drum spre mall să te oprești pe la noi? Ce-ai spune? Oare ai avea puțin timp să stăm la o poveste de Crăciun?

 

Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!