Aninoasa a fost cândva un oraşel bogat de pe Valea Jiului. De când s-au închis minele, lucrurile s-au schimbat dramatic pentru locuitorii zonei. Am pornit spre Aninoasa dorind să cunoaştem familia Moraru, o familie formată din 11 persoane, 2 adulţi şi 9 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 16 ani. Se întunecase deja aşa că am bâjbâit puţin până am nimerit adresa. În scara blocului am intrat tot aşa pe bâjbâite, pentru că nu era instalat nici un bec. Odată deschise lanternele ne-a apărut în faţă imaginea urâtă a pereţilor care păstrau urmele unei zugrăveli făcute cu mulţi ani în urmă… Cu lanternele în mână ne-am croit drum spre apartamentul familiei Moraru.
Pe coridor, în stânga şi-n dreapta uşii de la apartament, perechi de încălţăminte de toate mărimile străjuiesc intrarea. Nici nu apucăm să intrăm bine pe uşă, că şi începem să le descifrăm povestea… Cum se descurcă o familie așa de numeroasă? Câţi sunt, care şi pe unde dorm? Cum fac faţă zilelor în care nu au nici bani, dar nici ce pune pe masă? Cum a fost viaţa lor până acum? Care le sunt bucuriile, necazurile? Ce speranţe au pentru mâine? Ce le dă putere să meargă înainte? Aflăm, rând pe rând, răspuns la toate aceste întrebări, dar şi la altele.
Aflăm repede că Valentin Moraru (45) este angajat, având salariu minim pe economie. Cealaltă sursă de venit constă în alocaţiile copiilor. Pare greu de crezut că o familie aşa de mare poate să locuiască într-un spaţiu atât de mic, un apartament cu cameră şi o bucătărie. Şi totuşi familia Moraru reuşeşte cumva să se descurce. În cameră găsim un colţar imens, două saltele, un pat de o persoană şi câteva dulapuri ticsite cu haine. În bucătărie vedem un dulap de bucătărie, frigiderul, încă un pat de o persoană, o masă cu colţar şi două scaune. O singură sobă, construită între cameră şi bucătărie, încălzeşte tot spaţiul. Deasupra sobei pe câteva frânghiuţe, rufele stau atârnate la uscat. Lângă sobă, jos, un sac cu lucruri vechi, cu pantofi desperecheaţi sau rupţi, înlocuieşte lemnele de foc. Ca să treacă de iarnă, le-ar trebui numai pentru lemne 1000 lei. Nu au de unde, aşă că preferă să cumpere cu un leu sau doi, ce rămâne de la magazinul second-hand din apropiere. Două oale aflate pe plită ne dau de înţeles că soba nu e folosită doar pentru încălzire, ci şi pentru gătit. Nu şi-au mai încărcat butelia de două luni. Nu le-au ajuns banii.
Unde era cândva holul apartamentului, vedem chiuveta de bucătărie, aragazul de gătit, două corpuri de mobilier şi o maşină mică de spălat. Ni se spune că acolo era o uşă care dădea spre cameră, dar, fiindcă ei sunt mulţi, au închis şi au mutat o parte din bucătărie în hol. Tot pentru că sunt mulţi au primit aprobare de la primărie să îşi facă şi o baie proprie, astfel încât să nu fie nevoiţi să meargă la baia comună de la etajul lor. Doruţa Moraru (36), mama celor 9 copii, ne arată cu mândrie cum soţul ei a făcut singur baia. El a făcut instalaţia, el a montat cada, boilerul… tot! Un sac plin cu rufe murdare ocupa un întreg colţ al băii… Ne spune că e greu când rămâne fără detergent, că se adună multe lucruri. Cele câteva vase din bucătărie sunt şi ele o mostră de sărăcie… Ce bine că nu ne-am dus cu mâna goală! Doar ştiam unde mergem. Aşa că în drum am agăţat câteva pungi cu alimente de bază, baxuri cu făină, zahăr, orez, ulei, paste, pateuri, zacuscă, mazăre, un sac mare cu cartofi, lactate, cozonaci, dulciuri, fructe şi produse de igienă, atât de necesare: gel de duş, şampon, săpunuri, paste şi periuţe de dinţi, detergent de rufe şi produse de curăţat pentru bucătărie.
În timp ce le scoteam pe masă, copilaşii nerăbdători dădeau târcoale, începând să scotocească cu privirea prin pungi după ceva bun. Văzând că nu încăpeau, Valentin Moraru, tatăl, a exclamat multumitor: „Ne-aţi îmbogăţit!” Sosisem, după cum aveau să ne spună, exact la momentul potrivit… A fost de-ajuns să deschidă frigiderul, a cărui imagine dezolantă ne-a lăsat fără replică. Câteva borcane pe trei sferturi goale, două castroane cu ciorbă de fasole şi vreo două conserve de bulion erau tot ceea ce puteai găsi de mâncare în casă. Tot tatăl ne-a mărturisit că, dacă nu ne trimitea Dumnezeu la ei, probabil că ar fi mâncat iar pâine unsă cu bulion. Cele două zile până la salariu pot fi uneori foarte lungi pentru copiii familiei Moraru. De cele mai multe ori alimentele, şi-aşa puţine, sunt cumpărate de la magazin pe datorie. Când ia salariul, Valentin trebuie să achite ce a consumat, dacă vrea să i se permită să mai cumpere mâncare pe datorie. O întrebăm pe Doruţa, cum sunt zilele în care nu are ce să le dea de mâncare. Îşi lasă privirea în jos pentru o clipă. „E greu”, ne spune. Apoi îşi ridică ochii, ne zâmbeşte şi o auzim din nou: „Dar nu ne lasă Dumnezeu, că ne rugăm şi el ne trimite. Ca şi acum.”
Înţelegem că noi eram, pentru ei, în acea după-amiază, un răspuns la rugăciune. Copiii intervin în discuţie şi ne confirmă cum se roagă toţi şi cum Dumnezeu le răspunde, întotdeauna. Câteva exemple, cu „corbi” trimişi de Dumnezeu să le dea ajutor, confirmă credinţa lor. Cu câtva timp în urmă, impresionaţi de situaţia lor, nişte oameni de bine i-au ajutat să îşi cumpere un apartament mai mare, cu 4 camere. Încă nu s-au mutat acolo, pentru că familia care locuieşte în el nu s-a putut muta încă. Tocmai pentru că ştiu ce înseamnă greutăţile vieţii, pot să le înţeleagă când le văd şi ei la alţii. Din primăvară sau poate la vară vor reuşi să se mute, dar numai dacă vor putea renova şi utila spaţiul, care are nevoie de multe îmbunătăţiri.
Din camera alăturată ajung la noi chicote de veselie, semn că cei mai mici dintre copii au pornit joaca. Mai rămânem la poveşti cu Doruţa şi Valentin, aşa aflăm că pentru ei copiii sunt cea mai mare binecuvântare, chiar dacă nu le uşor să îi crească. Îi întrebăm de nevoi, ne spun de câteva datorii, de lemne, de pături şi perne, de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii… Îi ascultăm şi ne luăm notiţe. Ne notăm vărstele copiilor Magdalena (16), Beniamin (14), Sarah (13), Lidia (11), Emanuela (9), Natanael (7), Salomeea (6), Luca (4), Elisa (2), dar şi numerele pe care le poartă la încălţăminte.
Înainte de a ne lua rămas bun, stăm de vorbă cu Maria Magdalena, fiica cea mare a familiei Moraru. Acum este în clasa a XI-a la liceu. Îi place să înveţe şi speră că va trece cu bine de examenul de bacalaureat. Are multe dorinţe şi planuri pentru viitor. Vrea să plece să studieze în Timisoara. Face naveta în fiecare zi de la Aninoasa la Petroşani. Fără să o întrebăm, ne spune că zilnic plăteşte 7 lei doar pentru transport. I se pare mult, semn că ştie de pe acum care e valoarea banilor.
(…)O ultimă imagine se desfăşoară sub privirile noastre. Un pachet cu biscuiţi trece din mână în mână şi fiecare îşi ia câte un biscuite. În familia lor pare să nu există „al meu”, ci totul este al tuturor. Indiferent că au mai mult sau mai puţin, totul se împarte egal. Ce imagine frumoasă a credinţei şi a dragostei am găsit în acest cămin sărac şi totuşi atât de bogat! În contradicţie cu imaginea frigiderului gol, a locuinţei sărăcăcioasei, a sobei în care focul se aprinde cu haine vechi, a spaţiului neîncăpător, am găsit o familie care pulsează de mulţumire, de încredere şi de speranţă.
Te uimeşte cum doi oameni, care provin unul dintr-o casă de copii, celălalt dintr-o familie dezorganizată, au reuşit să contureze imaginea unui tablou de familie atât de frumos. Pe parcursul celor câteva ore petrecute împreună, am fost înconjuraţi cu multă dragoste şi căldură. Am simţit cum belşugul lor sufletesc dă pe dinafară în ciuda sărăciei în care trăiesc. Am plecat de acolo încurajaţi, văzând că sunt oameni lângă noi care cu adevărat îşi pun nădeajdea în Dumnezeu pentru ziua de mâine şi care se roagă cu credinţă pentru pâinea cea de toate zilele. La despărţire vor să ne mulţumească pentru vizită şi pentru daruri şi o fac printr-o rugăciune. Am mai fi stat cu ei, dar trebuia să ne întoarcem, să apucăm să le scriem povestea înainte de Crăciun. Aşa şi voi veţi putea TRĂI CRĂCIUNUL ALTFEL!
Trăiește Crăciunul Altfel | o campanie cu suflet pentru oamenii de lângă noi!
TRĂIEȘTE CRĂCIUNUL ALTFEL 